Primarul din Bîlteni a cerut eliberarea. Ce i-au transmis judecătorii!

- Advertisement -

Primarul suspendat al comunei Bîlteni a contestat măsura de arestare preventivă, care a fost dispusă la Tribunalul Dolj. Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova i-au respins acţiunea, pe motiv că este nefondată. „Respinge contestaţia ca nefondată cu obligarea la 50 lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă”, a decis instanţa din Bănie.  Gheorghe Păsărin este acuzat de comiterea a 17 infracțiuni. Conflict de interese, luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, delapidare și instigare la abuz şi la fals, acestea sunt doar câteva din acuzaţiile care i se aduc primarului suspendat din funcție. Cercetările în noul dosar penal au început încă din luna mai, când procurorii au efectuat percheziții la Parohia Peşteana Jiu și la primăria comunei Bîlteni. Edilul este suspectat că ar fi transformat primăria pe care o conducea în propria afacere și ar fi trecut și la amenințări pentru a-și atinge scopul. Una dintre acuzațiile din noul dosar este că, pe vremea când era primar, ar fi virat către firma pe care a administrat-o în trecut, prin intermediul Parohiei Peşteana Jiu, peste 300.000 de lei, în baza unui contract de reabilitare. Anchetatorii au mai menționat și operațiuni pe care edilul le-ar fi făcut cu piese auto. Acestea erau cumpărate cu banii Primăriei și apoi folosite la mașinile firmei pe care Păsărin o administrase înainte de a fi ales să conducă instituția. Dosarul mai scoate la iveală și că ar fi amenințat o angajată cu desfacerea contractului de muncă pentru a întocmi pe numele său o adeverinţă pentru câteva hectare de teren. Păsărin s-a aflat sub control judiciar  într-un alt dosar penal, în care este acuzat de patru infracțiuni, în timp ce adjunctul său este suspectat de abuz în serviciu şi complicitate la infracţiune de spălare a banilor. Procurorii susțin că, prin firma care iniţial a aparţinut viceprimarului, s-ar fi derulat o afacere ilegală cu Primăria Bâlteni. (L.F.)

pasarin

Articole recente