Ciurel speră să primească avizul de la CS pentru grupul V de la Rovinari
Managerul Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, speră ca investiția de la Rovinari să fie deblocată cât mai repede. Compania energetică vrea să retehnologizeze grupul V de la termocentrala din Rovinari, însă până în acest moment, cei din Consiliul de Supraveghere nu au aprobat bugetul pentru investiție. Valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ 150 de milioane de euro și se vor desfășura pe o perioadă de cinci ani.
După o serie interminabilă de amânări în ceea ce privește retehnologizarea grupului 5 de la Sucursala Electrocentrale Rovinari, Laurențiu Ciurel anunță că există șanse ca cei din Consiliul de Supravegherea să aprobe investiția.
Liderii de sindicat nu sunt însă de aceeași părere.
După ce grupul 5 va fi retehnologizat, randamentele și parametrii de funcționare vor fi mult mai buni.


