Pandurii joacă mâine în prologul primei etape din retur pe terenul codașei „U” Cluj. După ce s-au impus în tur cu 6-2, oltenii lui Grigoraș vor toate punctele și pe Cluj Arena. Clujenii sunt într-o situație financiară dramatică, dar și Pandurii au și ei problemele lor. Șase jucători de bază sunt indisponibili.
În ciuda problemelor grave prin care trece, Universitatea a pierdut la mare luptă derbyul Clujului cu CFR, 1-2, etapa trecută, astfel că nu va fi o misiune ușoară nici pentru Pandurii deplasarea în Ardeal. Istoria disputelor directe o dă favorită pe Pandurii care nu a cunoscut înfrângerea în precedentele șapte întâlniri din Liga 1 în fața „șepcilor roșii”.
Obiectivele celor două echipe sunt complet diferite. Dacă Pandurii se luptă pentru cupele europene, „U” Cluj este la limita supraviețuirii, atât financiar cât și fotbalistic. Pandurii e pe locul 3, în timp ce ardelenii se zbat în zona retrogradării.
Pandurii au patru victorii consecutive cu „U” și vor să continue tradiția.
Pandurii are și ea probleme înaintea jocului de la Cluj. Ungurușan și Viera sunt suspendați pentru cumul de cartonașe galbene, iar Ibeh, Lemnaru, Grigoraș juniori sunt accidentați. Nici Băcilă nu este apt. A plecat să-și scoată tija din picior care i-a fost implantată anul trecut după accidentarea groaznică cu Steaua.
Și antrenorul Petre Grigoraș este incert din cauza unei răceli puternice. Pandurii s-au antrenat în această săptămână doar sub comanda secunzilor.
„U” Cluj – Pandurii are loc mâine, de la ora 18:00 pe Cluj Arena și contează pentru etapa a 18-a din Liga 1.


