Noi discuții la Ministerul Tineretului și Sportului! Reprezentanții Primăriei Târgu Jiu demarează procedurile finale despre schimburi și modificările existente la vechea arenă. Potrivit viceprimarului Municipiului Târgu Jiu, Aurel Popescu, s-a discutat despre noua locație unde vor fi oferite condiții pentru cazare, masă și pregătirea sportivilor din cadrul clubului. În prezent se lucrează la documentația necesară pentru predarea locației contructorului, astfel încât lucrările de la stadion să poată să înceapă.
„Au fost discuții pe care le-am purtat cu secretarul de stat din Ministerul Turismului și Sportului, discuții cu șeful de la Patrimoniu din cadrul Ministerului pentru că ne dorim să finalizăm cât mai repede tot ce înseamnă schimburi, tot ce înseamnă modificări pentru ca întreaga suprafață, întregul spațiu al viitorului complex sportiv, să fie degrevat de orice problemă. Am purtat discuții despre noua locație unde vom avea posibilitate să oferim atât cazarea cât și masa cât și posibilități de pregătire a sportivilor din cadrul Complexului Sportiv Pandurii. Astăzi vom avea întâlniri cu conducerea clubului și bineînțeles se va pune pe hârtie și viitorul protocol pe care urmează să-l semnăm, noi, reprezentanții Primăriei Municipiului Târgu Jiu și reprezentanții Clubului Sportiv Pandurii. Acest protocol va sta bineînțeles la baza celorlalte documente care trebuiesc pregătite pentru ca întreg amplasamentul să fie predat de orice sarcină constructorului să poată începe lucrările la investiția de care vorbim ” a declarat viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Aurel Popescu. (A.P)


