Fostul senator a decedat în urma unui stop cardiac
Politicienii gorjeni sunt de părere că scena politică are de pierdut după decesul lui Corneliu Vadim Tudor. Tribunul a decedat seara trecută, după ce a făcut un stop cardiac la Spitalul Militar. Liderul PRM Gorj, Gheorghe Bucălăete, a fost șocat de veste, mai ales că a discutat cu Vadim Tudor săptămâna trecută, iar acesta era bine.
Corneliu Vadim Tudor a fost internat ieri de dimineață, la Spitalul Militar din București, acuzând o insuficiență respiratorie. Din păcate, spre seară, inima lui Vadim a încetat să mai bată, iar doctorii nu au reușit să-l salveze pe acesta. Președintele PRM Gorj, Gheorghe Bucălăete, spune că nu se va mai naște prea curând un om ca Vadim.
Copreședintele PNL Gorj, Dan Vâlceanu, a comentat și el decesul lui Vadim.
Bucălăete a mai precizat că a purtat discuții cu Vadim săptămâna trecută, iar acesta se simțea bine.
Președintele executiv al PSD Târgu Jiu, Adrian Tudor, a spus că, orice român adevărat, este trist în aceste momente.
Corneliu Vadim Tudor a fondat Partidul România Mare în anul 1991, organizație politică pe care a condus-o până ieri. Acesta s-a născut în anul 1949 la București și a deținut funcțiile de senator și europarlamentar.


