La Arcani, preșcolarii merg la grădiniță în muzeu
Zeci de elevi din județ au început școala printre schele și în condiții improprii de studiu. În Gorj încă mai există unități de învățământ care nu dețin autorizații sanitare, deși anul școlar a început deja. Părinții spun că sunt nemulțumiți de condițiile în care învață copiii lor.
În comuna Arcani, de exemplu, preșcolarii nu au la dispoziție o unitate specializată, ci merg la grădiniță în muzeu. Imobilul se află în renovare, așa că cei mici trebuie să se strecoare printre schele și materiale de construcții. Cu toate astea, conducerea unității susține aceștia nu sunt supuși niciunui risc.
Părinții sunt nemulțumiți de condițiile în care învață copiii mai ales că unitatea nu are grupuri sanitare în incintă.
La polul opus sunt unitățile școlare unde au fost făcute modernizări. Muncitorii au montat în sălile de clasă chiar și aparate de aer condiționat, iar băile au fost reabilitate cu grupuri sanitare noi. Din păcate, nici acestea nu dețin încă autorizații sanitare. Directorii spun că au pregătit documentația dar că nu au primit încă avizul necesar. Informația a fost confirmată și de prefectul județului Gorj.
Potrivit unui raport, la nivelul județului există 12 școli și 39 de grădinițe fără autorizație. Câteva dintre comunele unde există astfel de cazuri sunt Telești, Arcani, Bumbești Pițic, Bustuchin și Căpreni.


