Pandurii va juca în Cupa României cu UTA Arad, în urma tragerii la sorți. Tehnicianul gorjenilor spune că: „Întâlnim o echipă de tradiţie în fotbalul româneasc care are şi mulţi suporteri, şi, cu siguranţă, că va fi mult interes pentru această partidă. Pentru că în Arad sunt foarte mulţi iubitori ai fenomenului şi cu siguranţă că vor să vadă un joc la cel mai înalt nivel. Iar Pandurii reprezintă o echipă care va trezi interes, e o echipă de prima ligă care revine după mult timp în Arad. Sigur că ne propunem să mergem mai departe şi vom aborda în acest sens şi meciul, cu foarte mare atenţie. UTA este o echipă care pe teren propriu poate fi dificilă şi poate crea probleme. Şi având şi suporterii în spate va fi o forţă în plus pentru ei. Nu cunoaştem acum foarte bine adversarul pentru că nu a fost o preocupare să îi urmărim dar, cu siguranţă că, în următoarea perioadă îi vom monitoriza şi vom studia şi vom înţelege care e nivelul şi plusurile şi minusurile pe care le au. Noi vom merge acolo cu încredere, vom aborda cu încredere şi cu personalitate acest joc şi nu există decât o singură variantă, ca Pandurii să meargă mai departe în Cupa României!”, a declarat antrenorul echipei Pandurii, Edward Iordănescu.(I.Ț)


