Gorjul nu este pregătit să facă față refugiaților sireni, în cazul în care aceștia ar ajunge în județ ! Ministerul Educaţiei a solicitat universităţilor şi inspectoratelor şcolare judeţene să identifice spaţii de cazare pe care ar putea să le pună la dispoziţia refugiaţilor, fără afectarea procesului de învăţământ. Potrivit reprezentanților Prefecturii Gorj, la nivelul județului nostru, nu există spații disponibile pentru astfel de cazuri, ci doar refugii în caz de război sau calamități.
Universitatea Costantin Brâncuși din Târgu Jiu deține sufieciente locuri de cazare în căminele studențești dar nu le poate pune la dispoziția refugiaților care și-au părăsit țara din cauza războiului. Universitatea are aproximativ 100 de locuri, dar doar pentru studenți.
Autoritățile susțin că nu s-a primit nicio solicitare în acest sens până acum. Cert este că pe teritoriul județului există locuri de refugiu doar pentru persoanele de cetățenie română în caz de război sau alte situații de urgență.
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că România nu poate primi mai mult de 1.785 de refugiaţi.


