Se construiesc ANL-urile

- Advertisement -

Consilierii locali ai municipiului Târgu-Jiu au aprobat, în ultima şedinţă de consiliu, realizarea studiului de fezabilitate pentru începerea lucrărilor la două blocuri ANL. Cele 40 de unități locative vor fi construite în 18 luni, valoarea investiției fiind de peste 7 milioane de lei.

Obiectivul de investiții constă în construirea a două blocuri de locuințe, câte 20 de unități locative fiecare, 24 fiind garsoniere. O parte din banii necesari construcției este suportată de la bugetul local al municipiului Târgu-Jiu.

În momentul de față, un număr de 2.588 de dosare sunt depuse de tinerii din Târgu-Jiu, cu vârstă până în 35 de ani, pentru obținerea unui spaţiu locativ oferit prin Agenția Națională de Locuințe. Potrivit, legii, după cinci ani de folosință, chiriașii pot să cumpere apartamentul sau garsoniera. Totuși, prea puțini au banii necesari. Din locuințele care au fost distribuite anii trecuți, 300 la număr, mai puțin de 100 urmează să fie cumpărate.

Articole recente