Bani pentru Pandurii

- Advertisement -

Steaua București trebuie să plătească echipei Pandurii suma de 500 de mii de euro, plus T.V.A, pentru transferul lui Mihai Pintilii la arabii. Decizia a fost luată de Camera Națională de Soluționare a Litigiilor, însă poate fi atacată cu recurs de către roș albaștrii. Gorjenii au deținut 20 de procente din vânzarea lui Pintilii către Al Hilal, însă oficialii echipei din Capitală nu au mai plătit nici până în acest moment banii respectivi.

În conturile clubului Pandurii ar urma să intre peste 500 de mii de euro de la Steaua București. Gorjenii i-au reclamat pe roș albaștrii comisiilor de specialitate, după ce aceștia nu le-au virat banii pentru transferul lui Mihai Pintilii în țările arabe. În momentul plecării mijlocașului de la Pandurii la Steaua, conducerea clubului gorjean a introdus o clauză în contract, prin care echipa de la Târgu Jiu urma să beneficieze de 20% din vânzarea ulterioară a lui Pintilii. Și cum jucătorul s-a transferat la Al Hilal pentru 2,5 milioane de euro, omologii din Ghencea ar fi trebuit să direcționeze către Târgu Jiu o jumătate de milion de euro. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, iar conducerea Pandurilor i-a reclamat pe steliști. Camera Națională de Soluționare a Litigiilor a decis că Pandurii au dreptate, iar Steaua trebuie să le achite drepturile financiare. Hotărârea nu este însă definitivă și cel mai probabil va fi atacată cu recurs.

Articole recente