Ziua mondială a libertăţii presei

- Advertisement -

 

Ziua mondială a libertății presei este marcată în fiecare an, la 3 mai. Această zi celebrează principiile fundamentale ale libertății presei și reprezintă un prilej pentru a evalua libertatea presei în întreaga lume. Este o zi de reflecție în rândul profesioniștilor mass-media cu privire la problemele libertății presei și a eticii profesionale. În acest an UNESCO se concentrează pe trei teme pentru celebrarea Zilei mondiale a libertății presei, care se referă la necesitatea unui jurnalism de calitate, respectarea egalității de gen și asigurarea securității în informația digitală. În această zi, cetățenii sunt informați asupra încălcărilor libertății presei care au loc în întreaga lume, prin publicații cenzurate, amendate, suspendate și închise, în timp ce jurnaliștii, editorii și publiciști sunt hărțuiți, atacați, reținuți și chiar uciși. Ziua mondială a libertății presei aduce și un omagiu ziariștilor care și-au pierdut viața prin exercitarea profesiei lor, scriu jurnaliştii de la Agerpres. (A.P)

 

 

Articole recente