Ziua Copilului, mai devreme

autor: tv sud // 30 05 2014 // 2.132 Vizualizari

Ziua de 1 iunie a fost sărbătorită anticipat cu foarte puțini copii. Și asta din cauză că ploaia le-a stricat planurile organizatorilor, care își propuseseră să susțină un spectacol de muzică, dans și magie, în centrul municipiului Târgu-Jiu. Cu toate că erau așteptați peste 2.000 de copii, la evenimentul dedicat acestora au participat puțin peste 100 micuţi. În hora formată de prichindei pe muzica lui Mihai Constantinescu a intrat și viceprimarul Iulia Vână.

Doar 5% dintre copiii așteptați la manifestările organizate cu ocazia Zilei de 1 iunie, au fost prezenți. Din cauza ploii, evenimentul s-a mutat din centrul municipiului, la sala de sport a Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu”.

Prichindeii au fost foarte încântați de faptul că, în cadrul evenimentului de astăzi, și-au putut picta pe fețe tot felul de figurine, dar și-au văzut și propriile caricaturi.

Nici numerele de magie nu au lipsit de la petrecere.

Personajele de desene animate, Mickey si Minnie, au fost alături de prichindei pe parcursul întregului eveniment.

Seria manifestărilor dedicate Zilei Copilului au continuat cu alte surprize.

În cadrul spectacolului de astăzi au participat membrii Palatului Copiilor, dar și de cei de la Școala Populară de Artă. Concurentele de la Next Star, Elena Hasna și Antonia Stoian, vor susține și ele un spectacol pentru copiii prezenți.