Zeci de amenzi in Gorj

autor: Gabriel Alin Spineanu // 13 08 2020 // 65 Vizualizari

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 10 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. În total, 159 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun. În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate aproape 1.350 de persoane, 173 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și 144 mijloace de transport în comun sau mijloace de transport de agrement. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.500 lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.