Zboruri noi din Craiova

- Advertisement -

Vești bune pentru oltenii care preferă cursele aeriene! Autoritățile din Dolj au reușit să câștige teren în fața altor orașe din țară, datorită curselor suplimentate ce au atras solicitări numeroase venite din partea călătorilor. Sprijin pentru aeroportul din Craiova vine din partea Comisiei Europene urmând ca, până anul 2020, aerodromul să aibă circa două milioane de pasageri. În acest fel, va deveni unul de rezervă celui din Otopeni.

Autorititățile doljene au ambiții mari în privința aerodromului din Craiova. Dacă până acum erau posibile doar câteva curse, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a anunțat că lista zborurilor s-a extins. Câteva dintre țările unde se poate zbura sunt Germania, Spania și Italia.

Președintele Consiliului Județean Dolj a declarat că în urma studiilor făcute de Comisia Europeană, aeroroportul din Craiova va deveni al doilea din țară. În momentul de față, autoritățile se pregătesc să implementeze un proiect în valoare de 25 de milioane de euro pentru refacerea infrastructurii.

Investiția a fost suportată din bugetul județului Dolj, valoarea totală fiind de 10 milioane de euro. Până acum, cele mai mari solicitări au venit din partea românilor plecați în Italia. În prima jumătate a anului trecut, Aeroportul Craiova a înregistrat un nou record în privința traficului de călători, destinațiile operate atrăgând un număr tot mai mare de pasageri din sud-vestul țării, dar și din Bulgaria.

Articole recente