Vin banii pentru cota de cărbune

- Advertisement -

Cei 13 mii de angajați din cadrul Complexului Energetic Oltenia vor primi banii pentru cota de cărbune pe 10 noiembrie.Președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe, spune că fiecare salariat are dreptul la 575 de lei.

Liderii de sindicat s-au întâlnit cu șefii companiei și au decis ca toți salariații Complexului Energetic Oltenia să primească banii pentru cota de cărbune, cât mai urgent. Astfel, pe 10 noiembrie, angajații vor avea câte 575 de lei.

Chiar dacă inițial s-a discutat despre acordarea cotei în două tranșe, negocierile dintre sindicate și administrație s-au încheiat cu vești bune pentru personalul companiei.

De suma de bani aferentă cotei de cărbune se vor bucura 13 mii de persoane, care lucrează în cadrul Complexului Energetic Oltenia.

Articole recente