(VIDEO) Reținut pentru furt calificat și tăinuire

autor: Iulia Blondea // 18 10 2019 // 101 Vizualizari

“La data de 17 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Posturilor de Poliție Negomir și Urdari au efectuat un număr de 6 percheziții domiciliare, pe raza localităților Bolboși (2) , Mătăsari (3) și Godinești (1), într-un dosar de furt calificat și tăinuire.

Perchezițiile s-au desfășurat la persoane care se ocupau cu furturi din societăți comerciale, fiind pusă în mişcare acţiunea penală faţă de 3 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 33 de ani, din comuna Mătăsari, respectiv Bolboşi, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire.

Cu ocazia perchezițiilor au fost recuperate o parte din bunurile sustrase și instrumentele folosite la săvârșirea infracțiunilor.

În continuarea cercetărilor efectuate de poliţişti, faţă de un bărbat de 31 de ani, domiciliat în comuna Bolboşi, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Activitatea a beneficiat de sprijinul Biroului de Operațiuni Speciale – Craiova, Serviciului de Operațiuni Speciale – Gorj și a luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, din cadrul IPJ Gorj.”, a transmis IPJ Gorj.