Un nou protest sindical

- Advertisement -

Angajații Complexului Energetic Oltenia au ieșit în stradă pentru a patra oară anul acesta. Ortacii protestează împotriva conducerii companiei, după ce managerul a anunțat că noul contract colectiv de muncă prevede diminuarea unor drepturi salariale. De această dată, mai puțin de 3.000 de persoane și-au făcut curaj și au venit să scandeze lozinci împotriva lui Ciurel.

Angajații Complexului Energetic Oltenia sunt nemulțumiți de reducerile salariale anunțate de administrația companiei. Conform noului contract colectiv de muncă, ortacilor ar urma să le fie reduse o serie de sporuri și prime. Chiar dacă sunt mai puțini decât la miting-urile anterioare, minerii și energeticienii sunt la fel de învrăjbiți.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți că nu pot declanșa conflictul colectiv de muncă, decizia fiind luată de Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Minerii și energeticienii amenință cu greva generală și spun că vor continua cu protestele până când managerul colosului energetic, Laurențiu Ciurel, va demisiona.

Articole recente