Un bătrân a încercat să își dea foc

autor: tv sud // 14 03 2019 // 170 Vizualizari

Un bărbat în vârstă de 67 de ani a încercat, joi, să-şi dea foc în faţa Tribunalului Timiş, nemulţumit că un dosar în care se judeca cu un jandarm şi un poliţist, urma să fie clasat, acesta fiind oprit de jandarmii care asigură paza clădirii.

Incidentul a avut loc, joi, în faţa Tribunalului Timiş. Un bărbat în vârstă de 67 de ani a încercat să-şi dea foc în faţa Palatului Dicasterial, care găzduieşte şi Tribunalul Timiş. Acesta era nemulţumit că un dosar în care era implicat ar urma să fie clasat.

În urmă cu câţiva ani, bărbatul a depus o plângere împotriva unui poliţist şi a unui jandarm, pe motiv că l-au bătut crunt. Scandalul ar fi pornit de la faptul că fiica bărbatului se întâlnea cu un poliţist, iar el nu era de acord.

Bărbatul a fost imobilizat de către jandarmii care asigură paza Palatului Dicasterial din Timişoara, fiind descoperite două sticle cu benzină asupra lui.

„Jandarmii care asigură paza Palatului Dicasterial, în baza unei informaţii pe care o aveau din timp, au acţionat pentru legitimarea cetăţeanului care şi-a făcut apariţia în zonă. În urma unui control corporal sumar, au fost găsite asupra bărbatului două sticle în care se aflau substanţe inflamabile”, a afirmat Cristian Marc.

Jandarmii au chemat o ambulanţă, cu care bărbatul care a încercat să-şi dea foc în faţa Tribunalului Timiş a fost transportat la spital pentru a fi supus unui control de specialitate.

sursa: Mediafax.ro