Un bărbat a ajuns de URGENȚĂ la spital după ce a căzut cu o trotinetă electrică

autor: Iulia Blondea // 28 01 2021 // 109 Vizualizari

”La data de 27 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DJ 671 Padeș, au observat pe marginea carosabilului, o persoană de sex masculin căzută la pământ.

Cu ocazia cercetărilor, s-a stabilit că un bărbat de 58 de ani, din comuna Padeș, în timp ce  se deplasa pe drumul județean, conducând o trotinetă electrică, a evitat o pisică, s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de asfalt.

Persoana vătămată a fost preluată de un echipaj al ambulanței și transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, a transmis IPJ Gorj.