Târg de Ofertă Educațională la UCB

autor: Madalina Barbonie // 16 11 2018 // 101 Vizualizari

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează în data de 21.11.2018, începând cu ora 13.00, Târgul de Ofertă Educațională. În cadrul acestui eveniment se va realiza prezentarea programelor de studii oferite de instituția noastră, precum și a unor rezultate deosebite obținute de studenții și absolvenții Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Programul va cuprinde și prezentarea unor experiențe trăite de studenții universității în cadrul stagiilor ERASMUS +, derulate în universități din Uniunea Europeană. De asemenea, prin intermediul proiectului cu titlul „Accesul la educație – o șansă pentru toți!”, realizat cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, se va organiza evenimentul „Educația – un pas spre viitor”, în cadrul căruia vor fi premiați elevii admiși cu medii mari la facultățile noastre, la concursul de admitere pentru anul universitar 2018 – 2019. Târgul de Ofertă Educațională se va desfășura la sediul Universității din Târgu Jiu, str. Tineretului, nr. 4.