Sufrageria 2: Mihai Weber, prezent la “conspirația” împotriva lui Dragnea

autor: Iulia Blondea // 07 11 2018 // 287 Vizualizari

Mai mulți lideri PSD și PNL au participat, marți seară, la petrecerea șefului SIE, Gabriel Vlase. Printre cei prezenți s-a numărat și deputatul de Gorj, Mihai Weber. La eveniment au mai participat: Mihai Tudose, senatorul PNL Alina Gorghiu, deputatul Victor Ponta, dar și alți lideri politici din țară.

Imediat după petrecere, în spațiul public au apărut informații despre un complot al “puciștilor” cu șefii SIE, respectiv un nou plan de a-l dărâma pe Liviu Dragnea. Potrivit jurnaliștilor de la Antena 3, presupusa petrecere ar fi fost de fapt o întâlnire operativă pentru a analiza eșecul Operațiunii Valiza.

Potrivit sursei citate, la întâlnire au mai fost prezenți și generalul Pahonțu, șeful SPP, și generalul Predoiu, fost șef operativ al SIE. În urmă cu puțin timp, Liviu Dragnea i-a chemat la discuții, în biroul său de la Camera Deputaților, pe Mihai Tudose și Marcel Ciolacu, ambii prezenți la petrecerea de seara trecută. Rămâne de văzut dacă Mihai Weber va fi taxat de liderul PSD ca urmare a participării deputatului la un eveniment la care au fost prezenți oponenții lui Dragnea.

Weber este președintele Comisiei de control parlamentar a activității Serviciului de Informații Externe, condus de Gabriel Vlase.

weber vlase