Sentință-surpriză în dosarul ”Prostituție la Londra”

- Advertisement -

Răsturnare de situație pentru patronul unui cunoscut club din comuna Bâlteni! Bărbatul judecat în dosarul supranumit ”Prostituție la Londra” a aflat astăzi sentința definitivă. Magistrații din Bănie i-au admis apelul și au stabilit o pedeapsă mai blândă în acest caz. Constantin Marius Doicaru, considerat liderul reţelei de prostituţie şi trafic de persoane, a fost condamnat, la Tribunalul Gorj, la 13 ani de închisoare, însă a atacat sentința. Judecătorii din Bănie i-au redus pedeapsa și au decis să stea un deceniu după gratii. Un alt bărbat a primit 8 în loc de 10 ani de închisoare cu executare, în timp ce pentru alți șase inculpați s-a stabilit o pedepsă de câte cinci ani. Anchetatorii au stabilit că, în cadrul grupării infracţionale, au practicat prostituţia sau au fost exploatate sexual 25 de tinere, dintre care două sunt minore, în vârstă de 17 ani. Printre ele s-a aflat şi o poliţistă. Suspiciunea este că Doicaru racola fetele şi, în schimbul unor promisiuni precum căsătoria, le trimitea să se prostitueze într-un club de noapte din Londra, reușind să obţină venituri de aproape un milion și jumătate de lire sterline. Detalii în Jurnal!

doicaru

Articole recente