Sentinţă după furtul de muniţie

autor: tv sud // 27 02 2014 // 2.094 Vizualizari

Solicitare în premieră, respinsă de judecători! Ion Bălţătoiu, bărbatul acuzat că a furat muniţie cu plasa de la Uzina Mecanică Sadu a cerut astăzi, la Tribunalul Gorj, audierea investigatorului sub acoperire, pe care îl acuză de instigare. Magistraţii n-au fost de acord şi i-au dat vestea că vor da sentinţa. Instanţa a rămas în pronunţare.

Magistraţii de la Tribunalul Gorj au respins şi după introducerea Noului Cod Penal cererea avocatului Narcis Nădrag, în cazul furtului de muniţie de la Uzina Mecanică Sadu. Înainte de proces, clientul său spera să reauşească să-l aducă în faţa instanţei pe investigatorul sub acoperire, care ar fi cerut gloanţele insistent.

Judecătorul de caz nu a fost însă de acord cu citarea investigatorului  şi a respins solicitarea. Instanţa a rămas în pronunţare, urmând să anunţe astăzi sentinţa pentru bărbatul acuzat de furt şi nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. Acesta a fost trimis în judecată, alături de alţi nouă angajaţi de la Uzina Mecanică Sadu, printre care se numără şi fostul director general al unităţii, Nicolae Dijmărescu. Ion Bălţătoiu speră să fie lăsat în libertate şi să meargă din nou la muncă, dar nu la Sadu.

Toţi inculpaţii au ajuns în atenţia anchetatorilor la sfârşitul lunii martie a anului trecut. Printre cei trimişi în judecată se numără şi Marius Borcan, şeful Serviciului de Pază din cadrul uzinei şi preşedinte al Partidului Conservator Gorj, suspectat de neglijenţă în serviciu.

Potrivit unor surse, de pierdut în urma procesului au avut şi cei de la Uzina Mecanică Sadu. Se pare că, deşi era în plan, din luna martie, un contract cu parteneri din Statele Unite ale Americii, care ar fi solicitat cartuşe în valoare de peste nouă milioane de dolari, acest lucru nu se va mai întâmpla.