Șeful Postului de Poliție din Rovinari, prins DROGAT. A făcut SCANDAL cu colegii de la Rutieră!

0
211

Update: IPJ Gorj a confirmat că polițistul a fost depistat sub influența unor substanțe interzise.

“La data de 10 noiembrie a.c., în baza Planului de acțiune întocmit la nivelul IPJ Gorj, a fost desfășurată o acțiune pe raza orașului Rovinari, pe linia verificării consumului de alcool sau alte substanțe interzise.
Cu această ocazie, în urma testării de către polițiști din cadrul Serviciului Rutier, a unui polițist de 43 de ani, aparatul de detecție a consumului de substanțe psihoactive a indicat la una dintre substanțe, recomandarea unor analize de laborator, fapt pentru care bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice.

Întrucât anterior testării acesta condusese autoturismul personal pe raza orașului Rovinari, în cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive.”, a transmis IPJ GORJ.
Șeful Secției 5 Poliție Rurală Rovinari a fost prins, în urmă cu scurt timp, drogat. Potrivit unor surse, chiar comisarul șef prins drogat a solicitat conducerii IPJ Gorj o testare în rândul colegilor săi. Sun informații conform cărora, șeful Postului de Poliție suspecta că un subaltern de-al său venea drogat la serviciu. Solicitarea sa a fost aprobată, iar polițiștii de la Rutieră l-au testat cu aparatul DRUGTEST inclusiv pe șeful de post. Rezultatul a fost POZITIV în cazul acestuia. S-a întocmit un dosar penal în acest caz, iar șeful de post va fi cercetat și de superiorii săi. Potrivit unor surse, acesta a declarat că este o eroare a aparatului, că nu a consumat droguri, ci ia un tratament pentru o alergie. Cert este că toatte aceste aspecte vor fi lămurite în urma anchetei în desfășurare. La finalul cercetărilor, se va stabili cu exactitate dacă șeful Secției 5 Poliție Rurală Rovinari a venit sau nu drogat la serviciu.