Primăria municipiului Târgu Jiu a rămas, din nou, fără primar. Edilul Marcel Romanescu a solicitat să intre în concediu până la finalul săptămânii. Contactat telefonic, inițial, Romanescu a declarat că trebuie să își facă mici analize și acesta ar fi motivul lipsei sale de la Primărie.
Ulterior, Romanescu a recunoscut că a trecut prin multe și are nevoie de o pauză după activitatea intensă de la Primărie.
Primăria Municipiului Târgu Jiu va fi condusă de viceprimarul Aurel Popescu, până luni, atunci când edilul Romanescu va reveni din concediu.