Puhoi de turişti la Rânca

autor: tv sud // 31 12 2013 // 2.729 Vizualizari

Mii de oameni din ţară, dar şi din străinătate vor petrece Revelionul la înălţime! Turiştii au luat deja cu asalt zona montană Rânca, pentru a se asigura că totul este pregătit ca la carte de Anul Nou! Salvamontiştii gorjeni au şi câteva sfaturi pentru cei care vor ciocni un pahar de şampanie pe schiuri.

Ca să fie siguri că vor ajunge la Rânca, turiştii au plecat la drum de ieri şi au dat deja startul distracţiei pe pârtie.

Chiar dacă nu se anunţă ninsori, pârtia este perfectă pentru schiat.

Cei care vor să aibă parte de adrenalină pot închiria ATV-uri. Şi telescaunul atrage turiştii ca un magnet.  Alţii pot opta pentru o plimbare la peste două de mii de metri înălţime.

Distracţia s-a încheiat cum nu se putea mai rău pentru câţiva dintre turişti. În urma accidentărilor, aceştia au ajuns de pe schiuri direct la spital.

Schiorii trebuie să ţină cont de un sfat important.

Salvamontiştii le recomandă turiştilor să nu plece singuri pe trasee şi să folosească echipamentul adecvat. Pentru orice situaţie de urgenţă sunt sfătuiţi să formeze pe telefon 0 SALVAMONT.