Protest la Cariera Rosiuta

autor: Marinel Tudorescu // 20 11 2020 // 133 Vizualizari

Protest la Cariera Roșiuța! Zeci de angajați ai Complexului Energetic Oltenia au protestat noaptea trecută la intrarea în schimb. Oamenii au fost nemulțumiți de faptul că li s-a cerut să facă anumite sarcini care nu sunt în fișa postului. Ei au refuzat să facă ceea ce li s-a cerut de teama unor accidentări. Directorul companiei miniere, David Constantin, a declarat pentru Tv Sud că a fost vorba doar despre o neînțelegere.
Tensiuni maxime la intrarea în schimbul trei la Cariera Roșiuța. 29 de lăcătuși mecanici au fost nemulțumiți că li s-a cerut să facă pe vulcanizatorii, lucru care nu corespunde fișei postului lor. Mai mult decât atât, ei au declarat că acest lucru li s-a impus verbal și nu în scris, astfel că, în cazul unui eventual accident, vinovați ar fi angajații.
Directorul Carierei Roșiuța, David Constantin, spune că au fost anumite discuții, însă problemele au fost rezolvate.
Liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia spun că nu este pentru prima dată când angajații companiei sunt trimiși să facă lucruri care nu intră în atribuțiile lor, prin decizii verbale.
Cei 29 de angajați ai CEO au refuzat să facă munca pe care le-au cerut-o superiorii, astfel că, întreaga noapte au stat fără să primească ceva de făcut.