Protest la Ambulanta

autor: Gabriel Alin Spineanu // 31 03 2020 // 157 Vizualizari

Revoltă la Serviciul Județean de Ambulanță Mehedinți! Totul după ce un pacient transportat cu salvarea la Spitalul Județean din Drobeta Turnu-Severin și internat la secția de ATI a fost diagnosticat cu COVID-19. Zeci de amgajați au protestat și au solicitat să fie fie testați. Li s-a transmis însă că vor fi testați doar contacții direcți ai acestui pacient.

Situația este una tensionată, iar angajații de la ambulanță se tem pentru viața lor. Mai ales că pacientul bolnav este și vărul unui asistent din ambulanță, iar cei doi ar fi intrat în contact și înainte ca acesta să fie adus la spital.

Directorul Serviciului Județean de Ambulanță Mehedinți confirmă situația cu pacientul infectat cu coronavirus, respectiv că a fost plimbat între spitale, însă spune că echipajul care l-a transportat avea echipament de protecție.
Pacientul în stare gravă a fost transportat la Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova.