Prognoza meteo pentru zilele următoare

autor: Iulia Blondea // 15 05 2018 // 98 Vizualizari

Ploile încep să îşi facă din ce în ce mai des apariţia, instabilitatea atmosferică fiind elementul meteo notabil ale următoarelor zile, chiar dacă vremea se va menţine caldă.

Miercuri, vremea se va ameliora sub aspectul distribuţiei şi a intensităţii ploilor, însă se va menţine în general instabilă în vest şi nord-vest, la deal şi la munte, unde, temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse – pe arii restrânse însemnate cantitativ, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala doar local, ziua în special în centru şi nord-est, iar în a doua parte a intervalului în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 grade în Maramureş şi 27 de grade în sudul Munteniei şi în sud-vestul Dobrogei, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei.

Joi, vremea va fi în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în nord-vest, local în zonele montane şi submontane şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Izolat, cantităţile de apă vor putea fi mai însemnate şi vor fi posibile căderi de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 16 grade pe litoral.

Vineri, gradul de instabilitatea atmosferică va fi în creştere, îndeosebi în regiunile vestice, nordice şi centrale, precum şi în zonele deluroase şi montane, unde temporar înnorările se vor accentua, iar local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Punctiform se vor putea acumula cantităţi de apă însemnate şi vor fi posibile căderi de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala doar izolat şi la cote mai reduse. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 28 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade, ușor mai scăzute în depresiuni.