Polițiștii asigură liniștea de Revelion

autor: tv sud // 31 12 2012 // 1.788 Vizualizari

Cei care își doresc să se distreze în siguranță o pot face, însă șoferii trebuie să aibă mre atenție! Amatorii de senzații tari, care nu evită să plece cu mașina chiar dacă au băut, riscă să rămână pietoni chiar și în noaptea dintre ani. Peste 300 de polițiști vor acționa de Revelion pe teritoriul județului Gorj.

În noaptea de Revelion, poliţiştii din dispozitivele de ordine publică vor acţiona atât în mediul urban cât şi în cel rural, pentru asigurarea ordinii publice în zonele adiacente locurilor de desfăşurare al manifestărilor publice. De asemenea, vor fi intensificate acţiunile de patrulare urmărindu-se legitimarea şi stabilirea identităţii persoanelor care, prin modul de manifestare, tulbură ordinea şi liniştea publică, dar şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă, a tâlhăriilor ori furturi din genţi şi buzunare. Poliţiştii rutieri vor fi prezenţi pe arterele de circulaţie, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi pentru fluidizarea circulaţiei. În total, peste 300 de oameni ai legii vor lucra în noapte dintre ani.

Oamenii legii vă recomandă  să nu primiți persoane străine în casă în această noapte, indiferent de motivul pentru care au venit, și mai ales să nu plecați de acasă înainte de a vă asigura că ați încuiat foarte bine căile de acces în locuințe. De asemenea, dacă vă aflați în locuri publice, trebuie să aveți foarte mare atenție în cazul în cazul care aveți obiecte de valoare asupra dumneavoastră. Dacă  plecați cu mașina, nu o parcați în spații neiluminate și nu uitați să o încuiați. Chiar și așa, nu lăsați obiecte de valoare în autoturism, pentru că hoții nu petrec în noaptea dintre ani.