Pacienta cu COVID-19, rănită în accident, a MURIT la UPU Târgu Jiu!

autor: Iulia Blondea // 13 08 2020 // 489 Vizualizari

Pacienta infectată cu COVID-19, rănită, ieri, în accidentul în care a fost implicată Ambulanța în care se afla, a decedat, noaptea trecută, la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Jiu. Starea ei de sănătate s-a agravat, iar rănile suferite în urma impactului dintre autospecială și autoturism i-au fost fatale. Pacienta din Mehedinți obținuse un transfer de la Orșova la spitalul din Târgu Jiu. Pe drum, Ambulanța în care se afla a fost implicată într-un grav accident de circulație, pe raza localității Cornești. În urma impactului, autospeciala a căzut de pe un pod. Și ambulanțierul care conducea Ambulanța este rănit grav și a fost transferat în cursul nopții la un spital din Craiova.