“În cursul nopții trecute, în jurul orei 01.10, politistii unui echipaj rutier din cadrul Politiei Municipiului Brad, în timp ce își desfășurau activități de control al traficului rutier pe DN 74, în localitatea Criscior, au observat un autoturism al cărui conducător, în momentul in care a trecut pe lângă autospeciala de poliție, a mărit viteza de deplasare. Patrula de poliție a prornit in urmărirea autoturismului, folosind mijloacele acustice și luminoase din dotare (pe care l-a urmărit pe o distanță de aproximativ 10 km, in direcția Brad-Abrud). În zona barajului Mihăileni, autoturismul s-a oprit, iar echipajul de poliție s-a oprit în spatele acestuia, la o distanță de aproximativ 4 m. Polițiștii au coborât din autospecială pentru a efectua identificarea conducătorului auto, moment în care acesta a executat manevra de mers cu spatele, lovind autospeciala de poliție. Conducătoarea auto, o tânără în vârstă de 20 ani, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,63 mg/l, alcool pur în aerul expirat. În urma evenimentului rutier nu au existat victime.
In cauza, polițiști au întocmit dosar penal pentru conducerea autovehiculul sub influenta băuturilor alcoolice.”, a transmis IPJ HUNEDOARA.
Mobile live stream
Publicitate
Live streaming
TV SUD pe Facebook
Articole recente
Parteneri
Categorii
- Agenda sportiva
- Agenda Zilei
- Alternative
- Avocat TV
- Cantecele Romanilor
- Credo
- Cu Degetul pe Rană
- Culise
- Culisele Politicii
- Descopera Gorjul
- Destinatii
- Doctorul Casei
- Dosar de Presă
- Editie Speciala
- Emisiuni
- Festivalul de Folk
- Fii Educat
- Flash
- Gorj Obiectiv
- Gorjul In Direct
- GorjulInDirect
- Horoscop
- Interviul Zilei
- Intrebarila Zilei2
- Intrebarile Zilei
- Jurnal TV SUD
- La Centru
- La Limita Imposibilului
- Lumea Copilăriei
- Meteo
- News Alert
- Ora Adevarului
- Presa cu Măruţă
- Publicitate
- Raft
- Saptamana intr-o ora
- Sfatul Medicului
- Stiri electorale
- Stiri SUD fm
- Sub Lupa Presei
- TV SUD
- Verde-n Față
- Vocea Cetateanului
- Vocea Strazii
- WOW by ROKA