Minor TAIAT la gât după un scandal

- Advertisement -

Poliţişti din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Segarcea au fost sesizați prin apel 112, de un bărbat din Valea Stanciului, cu privire la faptul că un tânăr a fost tăiat cu un cuțit în zona gâtului.

La fața locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că în timp ce se afla într-un bar din comuna Valea Stanciului, un tânăr de 21 de ani, din localitate, ar fi fost tăiat în zona gâtului, cu un obiect tăietor înţepător, de un minor de 15 ani, din Craiova.

Tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Persoana bănuită a fost identificată de poliţişti în apropierea locului faptei, fiind condusă la sediul poliţiei.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Cercetările au fost preluate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, care desfăşoară cercetări sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea clarificării și stabilirii întregii situații de fapt.

Ulterior, a fost schimbată încadrarea juridica a faptei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor și port fără drept de obiecte periculoase, iar cercetările sunt continuate sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, urmând ca după administrarea probatoriului să fie dispuse măsuri legale.

Articole recente