Maxim e “șvab”

autor: tv sud // 31 01 2013 // 1.449 Vizualizari

Alexandru Maxim a semnat aseară cu Vfb Stuttgart, locul 11 în Bundesliga, și astăzi a fost prezentat oficial de către nemți. 1.500.000 de euro a primit Pandurii Târgu Jiu în schimbul fotbalistului. Și Maxim e mulțumit. Câștigă de zece ori ori mai mulți bani decât în Liga1.

Maxim a plecat din cantonamentul naționalei de la Estepona pentru a semna cu Vfb Stuttgart, formația care i-a administrat un 5-0 umilitor Stelei în această toamnă la București. Fotbalistul de 22 de ani a ajuns cu un avion privat în Germania. După ce a trecut vizita medicală și a discutat cu stafful grupării din Bundesliga, Maxim a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2017. La Stuttgart va câștiga 40.000 euro pe lună plus alte bonusuri, și va purta tricoul cu numărul 44.

Petre Grigoraș, antrenorul care l-a inventat pe Maxim, are încredere că fostul său elev va reuși și în Bundesliga, un campionat în care fotbaliștii românu nu au prea reușit.

Alex Maxim a fost cel mai bun jucător al echipei Pandurii în prima parte a campionatului, marcând 5 goluri. Fotbalul e viața lui.

Și Petre Grigoraș și-a găsit altă echipă după despărțirea de Pandurii. Grig a revenit la Oțelul Galați, echipă pe care a mai antrenat-o în perioada 2006-2009.