Lovit de microbuz

autor: Iulian Timpea // 06 12 2017 // 91 Vizualizari

Un bărbat care lucrează la o firmă care are depozit în cartierul craiovean Romaneşti a fost lovit de un microbuz care transporta persoane. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, muncitorul ieşise pe Calea Dunării să dirijeze un trailer care urma să iasă din incinta firmei la care lucrează şi a fost lovit de un microbuz, condus de Nicolae Begu, de 70 de ani, care transportă persoane pe ruta Craiova-Podari.

Muncitorul a fost rănit grav şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova pentru investigaţii. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, potrivit gds.