La volan, sub aburii alcoolului

autor: tv sud // 31 12 2012 // 1.711 Vizualizari

Doi șoferi s-au ales în weekend cu dosar penal, după ce au avut curajul să se urce la volan, chiar dacă au consumat băuturi alcoolice. Amândoi riscă să stea până la cinci ani după gratii. Poliţiştii de la rutieră vor continua acţiunile şi în această noapte, pentru a se asigura că şoferii nu se vor urca la volan după ce vor deschide şampania de Revelion.

Doi şoferi au devenit pietoni în weekend după ce s-au urcat la volan sub aburii lui Bachus. Primul conducător auto care a plecat la drum amețit a fost depistat sâmbătă seara,aseară, în timp ce conducea nestingherit o mașină pe strada Molidului, din municipiul Motru, având o concentrație alcoolică de 0,47 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Peste numai două ore, un alt șofer a fost prins în aceeași situație. Poliţiştii din Târgu-Cărbuneşti l- au depistat în trafic pe un bărbat de 30 ani, din comuna Alunu, judeţul Vâlcea, în timp ce conducea autoturismul pe DN 67 B Logreşti, având o îmbibaţie alcoolică de 0,56 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Amândoi s-au ales cu dosar penal. Şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 grame/litru alcool pur în sânge. Pe timpul cercetării, permisul este reţinut pentru trei luni, la care se adaugă nouă puncte de amendă. Specialiștii au stabilit că alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident creşte.