Încă un protest sindical

- Advertisement -

Angajații Complexului Energetic Oltenia au ieșit ieri în stradă pentru a patra oară anul acesta. Ei au protestat împotriva conducerii companiei, după ce managerul a anunțat că noul contract colectiv de muncă prevede diminuarea unor drepturi salariale. De această dată, mai puțini protestatari decât de obicei și-au făcut curaj și au venit să scandeze lozinci împotriva lui Ciurel.

Angajații Complexului Energetic Oltenia sunt nemulțumiți de reducerile salariale anunțate de administrația companiei. Conform noului contract colectiv de muncă, ar urma să fie reduse o serie de sporuri și prime. Chiar dacă au fost mai puțini decât la miting-urile anterioare, minerii și energeticienii au fost la fel de învrăjbiți.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți și pentru că nu pot declanșa conflictul colectiv de muncă, decizia fiind luată de Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Minerii și energeticienii spun că vor continua cu protestele până când managerul colosului energetic, Laurențiu Ciurel, va demisiona.

Articole recente