Încă un protest la Târgu Jiu

- Advertisement -

Minerii și energeticienii vor protesta din nou joi în Piața Prefecturii. Comisia de specialitate din cadrul Primăriei Târgu Jiu a aprobat solicitarea liderilor de sindicat de a picheta, pentru a patra oară în ultimul timp, sediul Diviziei Miniere. Sindicaliștii sunt încrezători și afirmă că vor scoate cinci mii de oameni în stradă, chiar dacă alți colegi din lumea sindicală au semnat un acord cu administrația Complexului Energetic Oltenia și asta ar putea diminua numărul celor veniți la protest.

Dacă e joi, atunci e protest la Târgu Jiu. Acest lucru este susținut de prim-vicepreședintele Federației Univers, Adrian Marciuc. Liderul de sindicat nu se teme că la acțiunea de stradă nu se vor strânge cinci mii de mineri și energeticieni.

Reprezentanții salariaților spun că vor continua cu aceste manifestări până când administrația companiei le va aproba solicitările. Acțiunea de stradă este organizată de FNME și Federația Univers.

Aurel Medințu spune că spera ca oamenii să înțeleagă că scăderile salariale nu sunt de 40% de procente, ci de 2,7%.

Gabriel Căldărușe, Aurel Nanu Mic, Eugen Iovan, Gabriel Bălăceanu, dar și alți lideri de sindicat, nu vor participa la manifestări, după ce au ajuns la un acord cu directoratul gigantului energetic.

Articole recente