Hapoel, o necunoscută

autor: tv sud // 31 07 2013 // 2.372 Vizualizari

Pandurii nu știu nimic despre adversarul din turul 3 al Europa League, Hapoel Tel Aviv. Israelienii, în schimb, au venit în România cu trei zile înainte de meci și i-au vizionat pe olteni în jocul de la Ploiești. Tehnicianul Ben Shimon a fost chiar în tribunele stadionului “Ilie Oană”, la remiza cu Petrolul, 1-1.

De-acum începe greul pentru panduri. Trupa lui Pustai are de disputat 4 jocuri în mai puțin de 2 săptămâni. Dintre cele 4 jocuri, doar unul este la Târgu Jiu, duminică, cu liderul Oțelul. Pe lângă aglomerația competițională, Pandurii trebuie să parcurgă și mulți kilometri cu autocarul.

Pandurii au doar 3 zile la dispoziție să studieze adversarul din Europa League. Pustai știe câte ceva despre israelieni de la televizor.

Hapoel a venit, însă în România cu 3 zile înainte. Tehnicianul israelienilor, Ben Shimon, a fost prezent în tribune la Ploiești pentru a-i vedea pe viu pe români. Ieri, Hapoel s-a antrenat pe Cluj Arena, iar în această seară e programat antrenamentul oficial.

Echipa din Israel, mult mai experimentată în Europa, pare să aibă prima șansă cu vicecampioana României.

Pandurii-Hapoel are loc mâine, pe Cluj Arena, de la ora 21:00