Foto: Patroni din Târgu Jiu, amendați de polițiștii locali

autor: Iulia Blondea // 16 03 2019 // 744 Vizualizari

”Polițiștii locali din cadrul Biroului Control Comercial și compartimentelor de ordine publică au efectuat verificări, în noaptea de 16.03.2019, în intervalul orar 24.00 – 06:00, la unitățile de alimentație publică de pe raza municipiului Târgu Jiu, cu scopul depistării încălcării normelor legale în vigoare, conform atribuțiilor stabilite de Legea nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare. În timpul verificărilor, echipele de control au urmărit următoarele aspecte: deținerea autorizațiilor necesare funcționării, afișarea la loc vizibil a denumirii societății și a orarului de funcționare din autorizație, respectarea orarului de funcționare aprobat, respectarea normelor privind fumatul în spațiile publice închise, consumul de băuturi alcoolice în locuri nepermise, tulburarea liniștii și ordinii publice, respectarea normelor de conviețuire socială. În timpul controlului au fost verificați 17 agenți economici, totodată fiind legitimate 12 persoane, aflate în unitățile de alimentație publică. Agenții constatatori au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 400 lei, conform OG nr. 99/2000 R, pentru nerespectarea orarului de funcționare. Totodată, 3 dintre agenții economici au fost invitați la sediul Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu pentru verificarea documentelor, urmând să fie luate măsurile legale care se impun.”, au transmis reprezentanții Poliției Locale din Târgu Jiu.

4D7D144A-94D7-4255-8403-715B7E103BCE 8D9D244A-12D3-4F8D-BCBE-2F41C085275C 1E6115A1-B627-469B-921E-18F63F2DDCAC 2DF2B8CD-925C-4D40-95EF-FCD9D2DF2AAF A391E233-CE14-41AB-ADB8-DFA2A64421FC