(Foto) Începe Campionatul Național de Drift!

autor: Iulia Blondea // 12 06 2018 // 160 Vizualizari

“Piloți din patru țări se duelează pe Transalpina în etapa a treia din Campionatul Național de Drift

Cei mai buni piloți din România, Ungaria, Polonia și Bulgaria se vor afla la startul celei de-a treia etape din Campionatul Național de Drift, care se va desfășura în perioada 16-17 iunie pe unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din țară, Transalpina, informează Romanian Drift Community într-un comunicat.

După ce anul trecut a găzduit etapa finală a campionatului, Transalpina a fost inclusă și anul acesta în calendarul competițional și va găzdui a treia etapă a sezonului 2018, astfel că de la start nu vor lipsi campionul en-titre Călin Ciortan, dar și alți piloți care au titluri în palmares precum Sorin Ene, Traian Bușe, Răzvan Frățianu și Istvan Szabo. Ungurul Csaba Vigh, finalistul European Battle din primăvară, bulgarul Atanas Kolev și campionul Poloniei, Marcin Banovics, se află și ei pe lista celor aproape 40 de piloți înscriși la etapă. Nu va lipsi nici gorjeanul Vlad Stănescu, unul dintre cel mai bine cotați piloți ai campionatului.

Evenimentul se va desfășura sâmbătă și duminică între kilometri 19 şi 21 ai celebrului DN 67C (Transalpina), între localităţile Novaci şi Rânca, organizatorii anunţând că traseul ales este considerat cel mai spectaculos din acest sezon. Astfel, traficul va fi închis sâmbătă și duminică între orele 8:00 – 13:00 și 15:00 – 20:00.

De asemenea, Romanian Drift Community a anunțat că prezentarea oficială a piloților înscriși la etapă va avea loc vineri, de la ora 15:00, la Insulița Jiului din Târgu Jiu, așa cum s-a întâmplat și anul trecut, atunci când peste 1.000 de gorjeni au asistat la scurtele demonstrații înaintea battle-urilor de pe Transalpina.”, au transmis organizatorii evenimentului. 

Drift Transalpina1 Drift Transalpina