(Foto) 60 de locatari ai unui bloc, evacuați din cauza unui incendiu puternic

autor: Iulia Blondea // 14 09 2018 // 137 Vizualizari

60 de persoane au fost evacuate, în noaptea de joi spre vineri, dintr-un bloc turn din oraşul Petrila, din cauza unui incendiu care a izbucnit la etajul 7, în zona casei liftului, şi a degajat foarte mult fum, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

Cinci persoane, între care două femei şi doi copii cu vârstele între 5 şi 10 ani, au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe din Petroşani pentru investigaţii suplimentare, victimele fiind conştiente şi cooperante, fără să prezinte arsuri.

“Persoanele în cauză au avut uşoare intoxicaţii cu fum. Li s-a administrat oxigen la faţa locului de către echipajele de prim ajutor, după care au fost duse la spital pentru investigaţii suplimentare”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Autorităţile au declanşat Planul roşu de intervenţie şi au mobilizat la faţa locului cinci ambulanţe, o autospecială pentru transport victime şi cinci maşini de intervenţie, dintre care trei de stingere a focului cu apă şi spumă.

Cauzele incendiului urmează să fie investigate de autorităţi.

41699776_1901563806588502_2697999250192596992_n_32359400 61985746_19484300 - Copy

sursa – romaniatv.net