Exclusiv: Maioreanu, posibil candidat la alegerile europarlamentare

- Advertisement -

Președintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a făcut declarații în exclusivitate la TV Sud, la emisiunea “Ora Adevărului”. Senatorul a spus că toată organizația județeană face eforturi pentru a pune candidatul PSD Gorj pe un loc eligibil la alegerile europarlamentare, respectiv în primele 15 locuri pe listă. Întrebat dacă este vorba despre Andrei Maioreanu, Cârciumaru nu a negat, dar nici nu a confirmat, declarând că săptămâna viitoare se va anunța numele candidatului la alegerile europarlamentare din partea PSD Gorj.

Andrei Maioreanu a mai candidat în trecut la alegerile europarlamentare, însă pe un loc neeligibil.  Dacă va fi în primii 15 candidați ai Partidului Social Democrat, Maioreanu ar putea ajunge în Parlamentul European, această reușită fiind o șansă istorică pentru județul Gorj.

În prezent, Andrei Maioreanu ocupă funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei.

Articole recente