Ex-preşedintă PNL, condamnată

- Advertisement -

Sentinţă pentru fosta preşedintă a organizaţiei locale a PNL Albeni! Femeia extrădată recent din Italia a primit astăzi cinci ani de închisoare cu executare într-un dosar de înşelăciune. Magistraţii de la Tribunalul Gorj au decis ca femeia de 51 de ani, din Prigoria, să rămână în arest, până la stabilirea deciziei definitive. Camelia Costoiu este obligată să plătească şi milioanele pe care le-ar fi primit ilegal de la stat.

Camelia Costoiu a fost trimisă în judecată în luna septembrie a anului trecut, pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Aceasta fugise din ţară în timpul cercetărilor făcute de procurori, motiv pentru care poliţiştii au dat-o în urmărire internaţională. Femeia a fost prinsă în luna iunie, în Italia. Inculpata este acuzată că, în perioada 2006-2011, ar fi angajat fictiv 53 de persoane, pe cinci firme diferite, iar prejudiciul creat, prin acordarea subvenţiilor, ar depăşi 1.500.000 de lei, numai la AJOFM GORJ. Astăzi, Tribunalul Gorj a anunţat sentinţa.

Femeia este suspectată că le promitea oamenilor că vor beneficia de vechime prin încadrarea în muncă şi obţinea de pe urma lor sume importante de bani de la stat.

Singura cerinţă era să o însoţească la AJOFM Gorj şi să confirme că sunt salariaţi la firmele sale, însă, în realitate, aceştia nu au lucrat niciodată. Camelia Costoiu este sora unui fost viceprimar al comunei Prigoria. În urmă cu patru ani, aceasta a fost preşedinta organizaţiei locale a PNL Albeni.

Articole recente