Dosare penale la Pandurii

- Advertisement -

Controalele efectuate la clubul Pandurii, de Administrația Finanțelor Publice Gorj, finalizate acum o lună, au lăsat în urmă mai multe dosare penale. Declarația a fost făcută de managerul Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, care a spus că finanțiștii au constatat contracte pentru lucrări neefectuate și plăți ilegale.

Controalele mult controversate, finalizate la sfârșitul lunii iulie, în urma cărora finanțiștii au constatat un prejudiciu de peste 2,4 milioane de lei la bugetul de stat şi au solicitat o listă cu bunurile echipei pentru a pune sechestru asigurator, sunt confirmate și de către principalul finanțator al, managerul Complexului Energetic Oltenia. Potrivit lui Laurențiu Ciurel, vechea conducere ar fi comis mai multe nereguli. Unele dintre ele vizează plăți ilegale.

Tot în urma unor nereguli care ar fi avut loc în timpul fostei conduceri, săptămâna trecută, a izbucnit un adevărat scandal între Mihai Prunariu, actualul președinte al clubului Pandurii, și impresara Ana Maria Prodan, care ar fi beneficiat de foloase necuvenite, în urma transferurilor de jucători care au avut loc în trecut, cum ar fi cea a lui Alexandru Vlad. La anunțul lui Prunariu, că a dat-o în judecată, prodan i-a răspuns în cuvinte dure pe o rețea de socializare.

Cu toate astea, Laurențiu Ciurel a mai spus că situația e favorabilă în prezent și că speră că nu va mai trece mult și vor reuși victorie și acasă.

Articole recente