Doi gorjeni, încarcerați în penitenciarul din Târgu Jiu

autor: Iulia Blondea // 13 07 2020 // 3.410 Vizualizari

“La  data de 10 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale, au pus în executare  un mandat privind executarea pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Târgu Jiu, pe numele unui bărbat de 32 de ani, din  Municipiul Târgu Jiu, condamnat prin  sentința penală a  Judecătoriei Târgu Jiu la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an și 8 luni  închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.

La  data de 11 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești, au pus în executare  un mandat privind executarea pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Târgu Cărbunești, pe numele unui tânăr de 23 de ani, din  comuna Aninoasa, condamnat prin  sentința penală a  Judecătoriei Târgu Cărbunești la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Cei doi bărbați au fost încarcerați în  Penitenciarul Târgu Jiu .”, a transmis IPJ Gorj.