Dispută la ISJ

autor: tv sud // 27 02 2015 // 3.441 Vizualizari

Scandal la Inspectoratul Școlar Gorj înainte de concursul organizat pentru desemnarea șefului instituției. Unul dintre pretendenți susține că a fost eliminat din cursă de actualul inspector-şef şi el candidat pentru acelaşi post. Profesorul Felix Godeanu susține că i s-a comunicat în scris că i-a fost respinsă cererea de înscriere la concurs chiar de către Ion Ișfan. Actualul inspector şef are însă o altă variantă.

Inspectoratele școlare din întreaga țara vor avea șefi noi din luna martie. Ministerul Educaţiei a scos la concurs 42 de posturi pentru ocuparea funcției de conducere. O situație surprinzătoare se înregistrează în Gorj și Dolj. Un profesor de religie și-a depus candidatura în ambele județe. La Târgu-Jiu i-a fost însă respinsă solicitarea. Felix Godeanu susține că a primit neașteptata veste chiar de la Ion Ișfan, actualul inspector șef și candidat la concurs. Iştfan spune însă că Godeanu nu a depus toate actele necesare înscrierii în concurs, ci doar cererea, motiv pentru care s-a ajuns în această situaţie.

Ion Ișfan, actualul șef al Inspectoratului Școlar Gorj, are însă o altă variantă.

Felix Godeanu este profesor de religie la Colegiul Național „Gheorghe Chițu”. Bărbatul și-a depus dosarul la ISJ Dolj, pentru trei oferte: Mehedinți, Gorj și Dolj, fiindu-i aprobată candidatura doar pentru Dolj. Acesta susține că așteaptă și răspunsul pentru opțiunea de la Mehedinți. Pentru județul Gorj s-au înscris actualul şef Ion Işfan şi fostul inspector adjunct, Mădălina Ciolocoi. Concursul se va desfăşura în perioada 11-20 martie, la sediul Ministerului Educaţiei.