Cresc temperaturile!

autor: Iulia Blondea // 06 12 2017 // 72 Vizualizari

Meteorologii anunţă o temperaturi în uşoară creştere faţă de ultima perioadă, cu o vreme frumoasă. Precipitaţiile vor apărea răzleţ, însă se pot transforma în ninsoare.

La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile nordice, estice şi centrale. Trecător vor fi precipitaţii slabe predominant sub formă de ninsoare în zona montană şi pe arii restrânse în Maramureş şi Transilvania şi izolat mai ales sub formă de ploaie în Moldova, Dobrogea şi Muntenia. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, unde pe creste rafalele vor depăşi 70…80 km/h, iar zăpada va fi spulberată şi pe spaţii mici şi la cote mai reduse şi în restul teritoriului (viteze, în general, sub 45 km/h). Temperaturile minime, mai ridicate decât în noaptea precedentă în majoritatea zonelor, se vor încadra între -4 şi 4 grade. Vor fi condiţii de ceaţă, mai ales în regiunile vestice şi sudice.

Mâine, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul, centrul şi estul ţării, dar numai izolat vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în Carpaţii Orientali, mixte în Maramureş şi Transilvania şi ploaie în nordul Moldovei. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări pe crestele montane, spulberând zăpada, şi pe arii mai restrânse şi la cote mult mai reduse în zonele mai joase de relief. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 1 şi 11 grade, cu cele mai scăzute valori în estul Transilvaniei, iar cele minime între -6 şi 4 grade, mai coborâte în depresiuni spre -10…-11 grade. Va fi ceață izolat dimineaţa şi local noaptea.

Vineri, vremea se va încălzi, iar valorile termice vor fi mai ridicate decât mediile climatologice specifice acestei perioade. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia, iar cele minime se vor situa, în general, între -6 şi 5 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi, ziua în regiunile nord-vestice, iar noaptea şi în cele vestice. În Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, dar local şi temporar şi în vestul teritoriului. Pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea, se va forma ceaţă.

Sâmbătă, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori de temperatură mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei. În vestul, nord-vestul şi centrul ţării înnorările vor persista, iar treptat aria precipitaţiilor va fi în extindere. Acestea vor fi sub formă de ploaie în prima parte a intervalului, apoi vor predomina ninsoarea şi lapoviţă, în timp ce, la munte vor fi mai ales ninsori. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi noaptea când doar pe arii restrânse va ploua, iar în sud-vest trecător va fi şi lapoviţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană, în special la altitudini mari, unde temporar va viscoli ninsoarea şi spulbera zăpada, precum şi în Banat şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în zona litoralului, iar cele minime între -3 şi 8 grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Dimineaţa, pe arii restrânse, va fi ceaţă.

Duminică, cerul va avea înnorări în prima parte a intervalului, când local şi temporar se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare în vest, centru, nord şi la munte şi mai ales ploi în restul teritoriului, apoi treptat se va degaja iar aria precipitaţiilor va fi în restrângere. Vântul va prezenta intensificări temporare ziua în majoritatea regiunilor, apoi va slăbi treptat în intensitate. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 8 grade, iar cele minime între -9 şi 1 grad.

Sursa – România Tv