Copil mort în accident

autor: tv sud_1 // 13 11 2017 // 40 Vizualizari

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, pompierii au fost anunţaţi sâmbătă după amiază în legătură cu producerea unui accident rutier cu trei victime, dintre care una încarcerată, în comuna Terpeziţa, fiind implicate două autoturisme. La faţa locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare şi trei ambulanţe. Echipele medicale de intervenţie au stabilit că o fetiţă în vârstă de 10 ani era în starea cea mai gravă. Din păcate ea a murit  în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale.
Celelalte două persoane rănite, diagnosticate cu politraumatisme, au fost transportate de urgență la spital. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.