Controale la ciobani

- Advertisement -

Alimentele de Paște pot fi un pericol, dacă nu sunt cumpărate de unde trebuie. Gorjenii sunt tentați de multe ori să facă economii, însă pot ajunge direct în spital. Achiziționarea mielului de Paște este una dintre situațiile în care, în loc să ia carne din locuri autorizate, oamenii caută chilipiruri pe marginea drumului.

Alimentele specifice sărbătorilor pascale trebuie cumpărate doar din locuri special amenajate, pentru a elimina orice riscuri cu privire la calitatea produselor. Reprezentanții instituțiilor au atras atenția că nu trebuie cumpărate alimente din alte locuri decât cele special amenajate.

Vârstnicii au fost sfătuiți cu privire la criteriile de care trebuie să țină cont atunci când fac cumpărături.

Președintele filialei Cadrelor Militare în Rezervă, Ion Bărbulescu, a atras atenția că sunt persoane care nu-și permit miel de paști.

Autoritățile efectuează permanent controale ca să prevină orice incidente în perioada sărbătorilor mai ales că, teoretic, există o evidență clară a tuturor animalelor care vor fi sacrificate în această perioadă.

Articole recente